Azi a început la ICN Mioveni un eveniment care reuneşte minţi luminate din mai multe state - specialişti, cercetători - din domeniul energiei nucleare. Este vorba despre cea de-a 11 ediţie a Conferinţei Internaţionale Nucleara pentru educaţie şi cercetare în domeniul energiei atomice.

Evenimentul se va desfăşura până pe 25 mai şi va include prezentări ale ultimelor evoluţii din domeniu, dar va avea şi rolul de a forma sau a strânge, după caz, legăturile create.

"Mă bucur să constat că avem o prezenţă numeroasă, sunt aici oameni de mare valoare şi asta înseamnă o recunoaştere a importanţei evenimentului organizat în acest loc, dându-ne încredere pentru viitor", a declarat piteşteanul Cristian Gentea, director general al RATEN (Regia pentru Activităţi Nucleare), gazdă, alături de Constantin Păunoiu, director general RATEN ICN.