Ocolul Silvic "Stejarii Muscelului" condus de către consilierul judeţean al PSD Dorin Mărăşoiu a transmis o adresă către agenţia locală Topoloveni a Băncii Raiffeisen prin care solicită închiderea contului curent.

Pe pagina de Facebook a Ocolului Silvic scrie că "Existenţa civilizatorie a unui popor, a unei naţiuni este dată de fiinţarea unui Stat puternic care să-i asigure securitatea în toate formele şi manifestările ei grandioase. Fiecare Naţiune posedă domenii sociale strategice (în consonanţă cu stimularea activităţilor private) în lipsa cărora se dezintegrează.

Un Stat puternic prin instituţiile sale asigură perenitatea Naţiunii". Mărăşoiu a recurs la acest gest radical "în semn de protest faţă de implicarea domnului Steven van Groningen CEO (n.r. - preşedinte) Raiffeisen România în acţiunile de protest din România".

"Cine mai gândeşte şi simte româneşte haideţi, vă rog, să dăm o lecţie celor care taxează excesiv poporul român şi care atunci când aud că trebuie să plătească impozite mai mari ies în stradă să ne înveţe democraţie", a spus Mărăşoiu, care este preşedinte al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Argeş.