Asociaţia Oamenilor de Afaceri Argeş a fost constituită în urmă cu mai bine de 10 ani la îndemnul lui Constantin Nicolescu, la acea vreme preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, actualmente deţinut la penitenciarul Colibaşi. Vreme de câţiva ani Cornel Penescu a fost preşedintele organizaţiei, la acea vreme cu nume extrem de grele în Consiliul Director. După plecarea lui Penescu la puşcărie, AOA Argeş a fost preluată de o nouă conducere în fruntea căreia se află Virgil Dumitru, un om echilibrat, onest şi care a creat un grup de firme la care lucrează câteva sute de angajaţi. Deşi conducerile Consiliului Director s-au tot schimbat, conducerea executivă a rămas tot cea veche, sub coordonarea directă a lui Dan Ionescu, acesta din urmă fiind un fost angajat al Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş. Din actuala conducere a Consiliului Director fac parte şi nume vechi din politică dar şi actuali consilieri judeţeni. Cu toate acestea, AOA Argeş nu se poate impune în faţa autorităţilor locale spre nemulţumirea majorităţii membrilor. Deşi membri plătesc o cotizaţie lunară pentru care executivul trebuie să le ofere nişte servicii minime, iată că tocmai ce este elementar este lăsat uitării. Pagina de internet a asociaţiei, practic cartea de vizită a AOA Argeş nu mai este actualizată încă din 2014 la secţiuni de maximă importanţă cum ar fi secţiunea de târguri şi expoziţii. Pe anul în curs putem observa că AOA a organizat doar un eveniment ce a avut ca temă principală fondurile europene.
Păcat de această asociaţie că nu este gestionată de oameni cu mai multă implicare şi aplecare asupra problemelor cu care se confruntă mediul de afaceri argeşean.