Legea arendei a fost adoptată de Camera Deputaților, for decizional. În forma adoptată se prevede o perioadă minimă pentru încheierea contractelor de arendă pe 7 ani. După votul de deputaților, actul normativ urmează să fie trimis Președintelui României pentru promulgare, iar apoi, la publicarea în Monitorul Oficial, legea va intra în vigoare. De precizat că perioada minimă la contractele de arendă nu are efect asupra contractelor deja existente, ci se aplică numai la contractele ce se încheie după intrarea în vigoare a noii legislații. Legea arendei a fost adoptată cu 140 de voturi pentru, 42 de voturi împotrivă, 50 de abțineri și patru deputați care nu au votat.