Cele mai recente date statistice furnizate de Banca Naţională a României arată faptul că la momentul actual argeşenii au credite la bănci de peste 5 miliarde de lei noi (echivalentul a aproximativ 1,1 miliarde euro).

Dintre acestea, 3,48 miliarde lei reprezintă împrumuturi în moneda naţională, iar 1,52 miliarde lei – credite în valută. În ultimul an, s-a înregistrat o creştere a creditelor în lei, în condiţiile în care în ianuarie anul trecut cuantumul acestora era sub 3 miliarde lei. În schimb, a scăzut volumul creditelor în valută cu echivalentul a circa 360 milioane lei.

Din totalul creditelor, puţin peste 2 miliarde lei reprezintă împrumuturi accesate de către firme. În ceea ce priveşte împrumuturile pentru populaţie, 1,67 miliarde lei sunt credite de consum, iar 1,25 miliarde – credite pentru locuinţe.