După ce Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a stabilit un nou standard de performanţă pentru frunizorii de energie electrică, acum modifică şi standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie, introducând mai multe prevederi în favoarea consumatorilor. "În situaţia în care, urmare a analizei efectuate de OD (operatorul de distribuţie n.red.), reclamaţia utilizatorului referitoare la calitatea curbei de tensiune se dovedeşte întemeiată, OD plăteşte utilizatorului compensaţia corespunzătoare prevăzută în anexa nr. 4", se arată în proiectul de ordin. Despăgubirile, pentru consumatorii persoane fizice racordate la reţeaua de joasă şi medie tensiune, sunt de 70 de lei, ajungând la 130 de lei, pentru consumatorii persoane juridice.

De asemenea, noul standard de performanţă pentru distribuţie aduce noi obligaţii şi în ceea ce priveşte contorul. Mai nou, furnizarea de energie este o piaţă liberă, iar clienţii pot alege între mai mulţi furnizori şi mai multe tipuri de oferte. Distribuitorul este obligat să schimbe contorul dacă este necesar.

De asemenea, distribuitorul este obligat ca, la cerere, să verifice contorul şi să îl schimbe dacă este defect sau înregistrează eronat consumul. "La sesizarea scrisă a utilizatorului, adresată direct sau prin intermediul furnizorului, referitoare la grupul de măsurare care este defect sau suspect de înregistrări eronate, OD este obligat să efectueze o verificare la locul funcționării, precum şi să monteze sau să înlocuiască grupul de măsurare ori elemente ale acestuia, în condiţiile şi la termenele prevăzute în contractul – cadru pentru serviciul de distribuţie", se arată în standard.

Verificarea şi, după caz, înlocuirea, trebuie făcute în termen de zece zile. În caz contrar, distribuitorul trebuie să plătească despăgubiri de 130 de lei consumatorului.