Emisiunea de titluri de stat adresată persoanelor fizice, ediţia Centenar, cunoaşte un adevărat succes: volumul total de subscriere atins astăzi este de cinci ori mai mare decât valoarea anunţată, respectiv de peste 520 de milioane de lei. Această cerere a venit din partea unui număr foarte mare de cetăţeni, reuşind să atragă mai bine de 14 mii de cumpărători, de 11 ori mai mare faţă de emisiunea similară de anul trecut. 

"Succesul emisiunii arată încrederea pe care cetăţenii o au în statul român. Aceasta va fi răsplătită! Ministerul Finanţelor Publice va accepta toate subscrierile titlurilor de stat în cadrul emisiunii “Centenar”, astfel încât întreaga cerere manifestată de persoanele fizice pe durata perioadei de subscripţie să fie satisfăcută", a declarat Anca Dragu, Ministrul Finanţelor Publice. 
  
Persoanele fizice interesate de cumpărarea titlurilor de stat ale ediţiei Centenar, vor putea subscrie până în data de 29 iulie 2016, cu respectarea plafonului maxim de 100.000 de lei pentru un singur investitor, având certitudinea alocării totale a sumei subscrise. 

Ministerul Finanţelor Publice îndeamnă persoanele fizice care doresc să subscrie prin băncile sindicatului de intermediere şi care întâmpină probleme în a primi asistenţă din partea funcţionarilor bancari, să transmită sesizările către departamentul de comunicare al Ministerului Finanţelor Publice pe adresa PetitiiMFP@mfinante.gov.ro sau pe adresa de Facebook a emisiunii Fidelis, ediţia „Centenar”: Ministerul Finanţelor Publice-Fidelis-Titluri de stat pentru populaţie.