La nivelul Uniunii Europene se pune problema ca fondurile către statele membre să fie alocate doar în funcţie de un criteriu arbitrar: "respectarea statului de drept". Altfel spus, orice situaţie care poate părea la Bruxelles şi Strasbourg drept o încălcare a acestui principiu poate atrage după sine anularea alocării de fonduri către România.

Europarlamentarul argeşean al PSD Gabriela Zoană a participat la şedinţa Comisiei Regi din PE şi a atras atenţia membrilor acesteia că este imperios necesară o definire clară şi fără echivoc a ceea ce înseamnă "statul de drept", alături de definirea clară a ceea ce înseamnă "deficienţe generalizate privind statul de drept" care pot determina blocarea fondurilor.

"În absenţa acestor definiţii transparente, trimiterea la definiţia generală din cadrul Tratatului Uniunii sau la legislaţia europeană sau naţională din cadrul fiecărui stat membru va crea riscul unor abuzuri şi va permite împărţirea discreţionară a banilor europeni", a declarat europarlamentarul Gabriela Zoană.

A lua ca adevărată ipoteza că ţările din Vest respectă statul de drept, în timp ce cele din Est trebuie încă învăţate cum să o facă este o eroare care nu trebuie comisă la acest nivel al instituţiilor Uniunii Europene. În plus, beneficiarii banilor europeni sunt cetăţenii care au drepturi egale, fie că locuiesc în vestul sau estul Europei", a concluzionat Gabriela Zoană.