În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 149 de sancțiuni contravenținale în valoare totală de 41.762 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice 12 permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.​

Conduceau fără drept

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung l-au depistat pe L.R., de 24 de ani, din comuna Mihăești, care conducea un autoturism pe str. Emil Gârleanu din municipiu, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală conform art. 335 din Codul Penal.​

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești l-au depistat pe D.L., de 28 de ani, din comuna Vultureşti, care conducea un autoturism, pe DN 73D, pe raya aceleiaşi comune, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală conform art. 335 din Codul Penal.