Peste o mie de persoane au asistat, astăzi, la slujba oficiată de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi și preoți, în fața catedralei arhiepiscopale de la mănăstirea Curtea de Argeș, lăcaș de cult de la sfințirea căruia se împlinesc 500 de ani.

La ceremonialul religios dedicat sărbătoririi Sfântului Domnitor Neagoe Basarab, ctitorul lăcașului de cult, au asistat oficialități județene și locale, preoți și călugări, dar și numeroși credincioși.

Patriarhul Daniel și arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Calinic, au participat în urmă cu o zi la o slujbă de Te-Deum oficiată în catedrală, împreună cu sute de credincioși.

Ctitorie a domnului Țării Românești Neagoe Basarab (1512-1521), Mănăstirea Curtea de Argeș este o capodoperă a arhitecturii medievale, dar și cea mai valoroasă construcție de arhitectură bisericească din România. Radu de la Afumați (1522-1529) a continuat lucrările și a desăvârșit pictura, în 1526.

Avariată de incendii, cutremure și prădată de mai multe ori, biserica a fost supusă, de-a lungul timpului, mai multor lucrări de restaurare. Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș a fost restaurată de Matei Basarab (1632-1654), care a reclădit și turnul clopotniței de la intrare. Lucrări de reparații a făcut și Șerban Cantacuzino, domn al Țării Românești (1678—1688), în 1682.

Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș a fost refăcută în forma de astăzi între 1875-1886, la inițiativa regelui Carol I, după planurile arhitectului francez Andre Lecomte de Nouy. Această refacere, absolut necesară, a avut însă parte și de critici, mai ales datorită faptului că a modificat ansamblul mănăstirii, prin înlăturarea zidului fortificat de la exterior și prin demolarea marii clopotnițe ridicate de Matei Basarab. Pictura a fost refăcută de fratele arhitectului și terminată în 1885. Fragmente din pictura originală pot fi văzute în palatul episcopal din incinta mănăstirii și la Muzeul Național de Artă din București. Mănăstirea a fost resfințită la 12 octombrie 1886.

În pronaosul bisericii se află mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab și doamna Despina (m. 1554), soția lui Neagoe Basarab, doamna Stana (m. 1531), fiica lui Neagoe Basarab și soția lui Ștefăniță Vodă al Moldovei. Tot aici se află și piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumați (m. 1529), soțul doamnei Ruxandra, fiica lui Neagoe Basarab, cel care, spun cronicile, în anul 1526 a pus de s-a zugrăvit biserica Mănăstirii Curtea de Argeș.

Tot aici, se găsesc, pe de o parte, mormintele regelui Carol I (1881-1914) și al reginei Elisabeta (1881-1916), între care se află o cutiuță pirogravată, cu osemintele micuței prințese Maria (1870-1874), iar de cealaltă parte se află mormintele regelui Ferdinand (1914-1927) și al reginei Maria (1914-1927).

Regele Carol I a construit parcul Mănăstirii Argeșului și palatul episcopal (1886-1890), care era folosit ca reședință regală de vară. Construită în stil german, clădirea este simetric dispusă în raport cu axa Catedralei, având în centru paraclisul, cu turnul-clopotniță. Paraclisul (ridicat cu un an înainte de palatul regal) adăpostește moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia.