Centrul Cultural Pitești, Liga Scriitorilor Români-Filiala Argeș și redacția revistei Carpatica organizează o nouă ediție a Cenaclului Armonii Carpatine, precum și lansarea
noului număr al revistei Carpatica, publicație trimestrială a ligii.
 
Manifestarea, coordonată de redactorul-şef al revistei Carpatica, scriitorul Nicolae Cosmescu va avea
loc marți, 19 septembrie, de la ora 15.00, în Sala Simpozion, din cadrul Centrului Cultural Pitești.
 
Centrul Cultural Pitești organizează expoziția de mix media, sub genericul Noi orizonturi, de Cornelia Maria Dinu. Originară din Pitești, Cornelia Maria Dinu este absolventă a Facultății de Management, Specializarea Marketing din cadrul Universității Constantin
Brâncoveanu Pitești și este atrasă de tehnici de exprimare artistică în domeniul mix media.
 
Vernisajul va avea loc miercuri, 20 septembrie, de la ora 17.00, în Complexul Expozițional Casa Cărții, mezanin I.
 
Centrul Cultural Pitești și Asociația Solidaritatea Umană Nova Pitești organizează simpozionul cu tema Rolul Organizației Internaționale pentru Migrație în Integrarea
Străinilor în România. Evenimentul, desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Argeș, Direcția
Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, Universitatea Pitești, Serviciul Imigrări Argeș va avea loc joi, 21 septembrie, de la ora 17.00, în Sala Simpozion, din cadrul Centrului Cultural Pitești.
 
Dezbaterea va fi susținută de
președintele fondator ASUN col. (r) Niculae Jianu, inspector general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Argeș, Eugenia Jianu, șef serviciu DGASPC Argeș,
Marian Ilinca.