Înainte de alegerile parlamentare, ce vor avea loc în data de 11 decembrie, cetăţenii cu drept de vot care au buletinele expirate trebuie să ştie că, pentru a putea vota, e necesar să-şi reînnoiască actele de identitate. Pentru aceştia, birourile Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor şi cel de Constatări, Impuneri, Încasări (Primăria Oraşului Mioveni) vor fi deschise sâmbătă şi duminică, în 10 şi 11 decembrie.
Astfel, potrivit conducerii Primăriei Mioveni, ghişeele vor fi deschise, sâmbătă, 10 decembrie, între orele 8.00 - 16.00 şi duminică, 11, decembrie, între orele 07.00 – 21.00.
Taxele aferente eliberării cărţii de identitate se plătesc la sediul Primăriei Oraşului Mioveni (Constatări, Impuneri, Încasari - Biroul Impozite şi Taxe ).
 Acestea sunt: taxă eliberare carte de identitate - 7 lei şi taxă extrajudiciară de timbru - 5 lei.
De luni, 12 decembrie 2016., programul de lucru cu publicul la cele două servicii revine la normal.