Vineri, 11 noiembrie, Filarmonica Piteşti organizează, de la ora 19.00,  la Centrul Multifuncţional, concertul cameral „La vida loca”, susţinut, în cadrul unui turneu naţional, de flautistul Matei Ioachimescu şi pianistul Alfredo Ovalles. În program: *** - Los Trabadedos - Potpurri de Música Venezolana (P. García, E. Plaza, A. Guanipa, O. Volcán, A. Freites, C. Bonett, E. Serrano, M. Briceño), Johnny Albino - Corazón Loco, Angel Gregorio Villoldo - El Choclo, Simon Diaz - Tonada de Luna Llena, Chabuca Granda - La Flor de la Canela, M. Forte - Rock It with your long hair,  Maria Luisa Escobar - Viajera del Rio y Desesperanza, H. Lavoe - Songoro Cosongo y No le Pegue a la Negra, Ariel Ramirez - Alfonsina y el Mar şi Pixinguinha - Um a Zero.

„La Vida Loca”, proiect cameral cu muzică din America Latină, este o poveste sonoră extraordinară despre viață, dragoste imposibilă, celebrarea naturii și dans. Cele mai iubite cântece și dansuri latine, adaptate special de compozitorul Jorge Rojas pentru flautistul Matei Ioachimescu şi pianistul venezuelean Alfredo Ovalles, se regăsesc într-un spectacol plin de culori, lirism sud-american și virtuozitate explozivă.

Alfredo Ovalles a studiat pianul la universităţile din Caracas, Viena şi Baylor (S.U.A.). A susţinut o importantă carieră internaţională în Anglia, Austria, Germania, Venezuela. Pe lângă recitaluri solo, a colaborat cu orchestrele simfonice din Polonia, Belarus, Anglia,  Republica Dominicană. Câștigător al unor competiții internaționale, este un artist în permanentă dezvoltare și un promotor al muzicii noi, colaborând intens cu ansambluri și compozitori de prestigiu.  

Flautistul Matei Ioachimescu (foto) s-a născut la Bucureşti, într-o familie cu bogată tradiţie muzicală. A absolvit „Universität für Musik und Darstellende Kunst” din Viena, la clasa profesoarei Barbara Gisler Haase, şi s-a perfecţionat cu celebrii profesori Pierre-Yves Artaud, Heidi Peter Indermühle şi Renate Armin Greiss. Este Magister Artium al Universităţii din Viena, artist al Fundaţiei „Yehudi Menuhin” din Viena (oraș în care s-a stabilit) şi laureat al mai multor premii şi burse internaţionale. În perioada 2003-2010 a fost membru al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti. A fost solist şi membru al mai mai multor formaţii camerale pe scenele importante din ţară şi din lume, precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român din Bucureşti sau Tokyo Suntory Hall, fiind numit în anul 2013 „Ambasador al integrării” de către Ministerul de Externe al Austriei pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute. Cântă pe un flaut din aur produs de japonezii de la Muramatsu.