Sâmbătă, 26 martie a.c., cetățenii care au dorit să planteze câte un arbore într-un spațiu verde de pe raza oraşului Mioveni, l-au primit gratuit din partea autorităţilor.
Pe lângă cei 700 de puieții primiți, cetățenilor li s-a înmânat și un pliant printat pe hârtie reciclată, menit să crească dorința fiecăruia de a fi mai aproape de natură.
Acțiunea a făcut parte din proiectul „Plantează în România” (campanie națională de împădurire bazată pe voluntariat) al asociaţiei „Creștem România Împreună”, proiect realizat în parteneriat cu Primăria Mioveni, Ocolul Silvic „Codrii Verzi”, Agenția pentru Protecția Mediului Argeş şi Arhiepiscopia Argeşului și Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune.
 
De asemenea, vineri 1 aprilie 2016 peste 6.000 de puieţi vor fi plantaţi pe un teren de aproximativ 1,25 de hectare în cartierul Racoviţa din orașul Mioveni (zona Islaz – Valea Ciorii).