Pentru bugetarii din anexa VIII a Legii salarizării unitare („Administrație”) salariile de bază ale personalului ce ocupă funcții publice se stabilesc, de la 1 iunie 2023, la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022, potrivit unui proiect de ordonanță pus azi în dezbatere de Ministerul Muncii. Prin OUG nr. 168/2022 s-a stabilit că începând cu 1 ianuarie 2023, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017. Ordonanța derogă, practic, de la prevederile Legii 153, care stabilesc că începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare ar fi trebuit să se stabilească prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII din Legea 153 cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. Acum însă, printr-un proiect de OUG pus în dezbatere la Ministerul Muncii, se propune modificarea a însăși OUG 168, astfel încât pentru bugetarii din categoria (anexa VIII) „Administrație” să se aplice din 1 iunie 2023 nivelul salariilor de bază prevăzute de Legea 153 pentru anul 2022. „(1^1) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute la Anexa nr.VIII Familia ocupațională de funcții bugetare "ADMINISTRAŢIE" din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022”, prevede proiectul de OUG acum în dezbatere la minister. „Având în vedere faptul că, Legea-cadru nr.153/2017 a fost elaborată astfel încât, începând cu anul 2022 să fie aplicată în integralitatea sa, precum și în contextul elaborării unei noi legi a salarizării personalului bugetar ca urmare a încadrării în termenul prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență, apreciem că acordarea nivelului salariilor de bază pentru personalul încadrat pe funcțiile prevăzute în Anexa nr. VIII la nivelul valorii nominale prevăzute în legea-cadru, implică un impact bugetar nesemnificativ care nu va dezechilibra țintele fiscal-bugetare pentru anul 2023, ci va constitui un prim pas și o punte în sprijinul aplicării noii legislații care va reglementa salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar noul cadru juridic va fi pus în aplicare în același timp pentru toate categoriile profesionale, pentru a se evita apariția unor noi dezechilibre în sistemul de salarizare din sectorul public”, potrivit expunerii de motive a proiectului de ordonanță. „Ca urmare a discuţiilor purtate cu sindicatele din Educaţie, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a pregătit un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022. Aşa cum am mai spus, suntem deschişi la dialog, suntem dispuşi să luăm măsuri, acolo unde se poate, pe termen scurt, urmând a acorda Educaţiei statut prioritar, atunci când vom întocmi proiectul de modificare a legii salarizării unitare", a scris ministrul muncii, Marius Budăi, pe Facebook.