Poliția Locală Pitești a desfășurat o nouă campanie de identificare a persoanelor apte de muncă care apelează la mila publicului. În luna martie, polițiști locali din cadrul Biroului Ordine Publică Pitești au depistat și sancționat 71 de persoane care practicau cerșetoria în oraș, amenda fiind cuprinsă între 100 și 500 de lei. Apropierea Sfintelor Sărbători Pascale generează, ca în fiecare an, creșterea, în mod considerabil, a numărului cerșetorilor în jurul lăcașurilor de cult, deși majoritatea persoanelor care câștigă sume importante din această practică nu au o situație materială precară, în realitate. Poliția Locală Pitești sfătuiește cetățenii de bună credință să găsească alte modalități de a sprijini persoanele aflate în nevoie, în colaborare cu preoții și asociațiile care desfășoară acțiuni caritabile în toată această perioadă, îndreptate spre acele familii care au reală nevoie de ajutor. De asemenea, autoritățile fac apel către toți locuitorii municipiului să nu dea curs solicitărilor persoanelor care apelează la mila publicului, prin cerșetorie în stradă sau pe lângă biserici, și să sesizeze oamenii legii în cazul în care sunt martorii unor astfel de practici. Măsurile preventive sub forma contravenției au o eficacitate limitată în cazul indivizilor fără venituri declarate și fără bunuri imobile, de aceea este necesară implicarea comunității în combaterea acestui fenomen. Refuzul cetățenilor de a le da bani, combinat cu intervenția polițiștilor locali de a îndepărta contravenienții, pot determina reducerea activității acestor persoane care câștigă, zilnic, sume considerabile. Polițiștii Locali din Pitești vor continua acțiunile pentru combaterea acestui fenomen regretabil!