O patrulă a Poliției Locale Pitești a surprins, în cartierul Găvana 2, zona foișorului de lângă complexul Albina, mai multe persoane care consumau alcool pe domeniul public și mâncau semințe. În cauză, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale: trei pentru consum de băuturi alcoolice și două pentru aruncarea cojilor de semințe pe jos. Reamintim cetățenilor că, potrivit prevederilor Legii nr. 61 din data de 27 septembrie 1991, republicată, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice precum: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, mijloace de transport în comun, autogări, gări se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei.