Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni, s-a întâlnit cu noul Ambasador al Chinei în România, Excelența Sa Han Chunlin, în cadrul unei reuniuni oficiale organizată la Ambasada Republicii Republicii Populare Chineze din București. "Pentru început am trecut în revistă istoria relațiilor noastre cu diverși parteneri din China, precum și rezultatele colaborărilor din ultimii ani dintre administrația orașului Mioveni și partea chineză, respectiv administrațiile din Jinhua, Yiwu, Taizhou - Provincia Zhejiang și Chaoyang- Beijing. Totodată, ne-am arătat interesul și dorința de a continua și dezvolta parteneriatele existente în domeniul medicinii tradiționale (suspendat în timpul epidemiei de COVID-19), al administrației, în plan cultural și al schimburilor de experiență. În continuare am reafirmat susținerea și suportul pe care administrația locală și cea județeană le pot oferi potențialilor investitori chinezi care sunt interesați să dezvolte afaceri în zona noastră, punctând colaborările cu Compania ZTE, Camera de Comerț Româno-Chineză, Asociația China-Ro în domenii de interes comun, în special pe plan economic. Excelența Sa, Han Chunlin a apreciat interesul pe care Mioveniul l-a arătat de-a lungul anilor în beneficiul dezvoltării relațiilor tradiționale de prietenie dintre România și China, menționând că țara sa este dispusă să colaboreze cu partea română pentru a continua să promoveze cooperarea practică dintre cele două țări pe baza beneficiului reciproc în orice domeniu de interes comun. În opinia sa, China și România au avantaje de dezvoltare extrem de complementare și un potențial uriaș de cooperare practică, iar ambasada ne va acorda tot suportul și asistența necesară în îndeplinirea acestor deziderate. La finalul întâlnirii, Ambasadorul Han Chunlin a afirmat că, în perioada următoare, este dispus să facă o vizită în orașul Mioveni și zona Argeș, pentru a cunoaște îndeaproape cultura și societatea românească.", transmite primarul Ion Georgescu.