ANM, avertizare de Cod Galben și Cod Portocaliu. Unde vin furtunile Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, cod portocaliu de ploi în zona Olteniei și Munteniei și cod galben de ploi în aproape toată țara, valabile până miercuri. Cod Galben În intervalul 23 august, ora 10:00 – 24 august, ora 10:00 sunt vizate instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp. Cod Portocaliu În aceeași perioadă, în nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul Banatului, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40...50 l/mp și pe arii restrânse de peste 60...80 l/mp.