Articol publicat de ARGESFOCUS.RO - joi, 4 august 2022 Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru BUGHIU, administratorul public al județului, Marius Cristian PUIU, însoțiți de Roxana STOENESCU – director executiv Direcția Cultură, Turism și Tineret și Carmen MOCANU - director executiv Direcția Economică din cadrul CJ Argeș, au efectuat, împreună cu regizorul Dan TUDOR, noul manager al Teatrului “Alexandru Davila”, o vizită la Teatrul pentru copii și tineret “Așchiuță”. Sediul acestei clădiri a secției Teatrului “Davila” a intrat deja într-un proces de consolidare și modernizare în zona sălii de spectacole, însă proiectul vizat de conducerea Consiliului Județean Argeș, organism tutelar, este unul mult mai amplu. Este vorba despre un proiect integrat, prin care unele spații care acum sunt închiriate vor reveni secției pentru a asigura zone complementare activității artistice, inclusiv o cafenea sau cofetărie, dar și construirea unor locuințe de serviciu la mansardă. Conform unui deviz din toamnă, lucrările sunt evaluate la 13 milioane de lei, însă acesta va fi actualizat având în vedere creșterile de prețuri. Administratorul public al județului, Marius Cristian PUIU, a subliniat însă că există o serie de surse de finanțare pentru proiect și s-a arătat încrezător că până la finalul anului ar putea fi finalizate procedurile de licitație. La finalul lucrărilor, capacitatea sălii de spectacole a teatrului “Așchiuță” va crește la aproximativ 120 de locuri.