A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții „Amenajare parcare strada Anghel Saligny – zona blocurilor D1, D2, D3, cartier Prundu”. Lucrările vor fi executate de către Asocierea SC COMESAD RO SA (lider) și SC Centrul de Proiectare și Consultanță Rutieră SRL (asociat). Durata de execuție a contractului este de cel mult 3 luni, defalcată astfel: maximum 1 lună pentru realizarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție și 2 luni pentru execuția lucrărilor. Contractul are o valoare de 788.083,59 lei inclusiv TVA, cuprinzând următoarele lucrări principale: • Amenajare parcare pe o suprafață de 2255 mp; • Amenajare a 100 locuri de parcare; • Se vor reamenaja zone verzi pe o suprafață de 1200 mp; • Se va planta un număr de 23 de arbori. Lucrările executate, din punct de vedere tehnic, sunt: • lucrări de săpătură; • așternere agregate; • montare bordură prefabricată – trotuare; • așternere straturi asfaltice la carosabil și trotuare; • realizarea marcajelor rutiere locuri parcare și montarea indicatoarelor rutiere.