GRATUIT! TESTARE BABEȘ PAPANICOLAU ȘI HPV, ÎN MIOVENI Așa cum v-am informat, Primăria orașului Mioveni a încheiat un parteneriat cu Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu-Rusescu” București(INSMC) pentru desfășurarea unei campanii de depistare a leziunilor de col uterin. 81 de femei au fost testate gratuit cu teste Babeș Papanicolau și HPV, în cadrul acestui program. Activitatea de testare s-a efectuat într-o unitate medicală mobilă dotată cu aparatură de ultimă generaţie, iar asistenţa medicală fost asigurată de personal calificat de la INSMC. Miercuri, 20 octombrie, în intervalul 10.30- 16.30, se va desfășura cea de-a doua zi de campanie. Programul este finanțat din fonduri europene și este implementat de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu-Rusescu”, în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen FILIA, Fundația Renașterea şi Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate.