În urmă cu câţiva ani, bacteria E.coli a băgat în pământ trei bebeluşi din Argeş, alte zeci suferind cumplit pe patul de spital. Nici până acum nu se ştie de unde a pornit totul, dar atunci a fost luată la ţintă firma argeşeană de lactate Brădet. Pe nedrept, după cum s-a dovedit ulterior.

În acest context, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Dorin Mărăşoiu, acum consilier judeţean PSD, solicită să se facă lumină în acest caz.

"Pentru Adevăr şi pentru un principiu de viaţă, ca lucrurile să nu rămână "în coadă de peşte", solicit oficial parlamentarilor de Argeş să interpeleze ministrul Sănătăţii cu privire la stadiul cercetărilor în cazul copiilor morţi din cauze neclare în aşa-zisul scandal Brădet", anunţă Mărăşoiu. Poate, cine ştie, adevărul va ieşi într-un final la iveală!