Podul de pe DJ 739 (DN 73D) Bârzești – Negrești – Zgripțești – Beleți (DJ 702), peste râul Argeșel, Km 0+145, din comuna argeșeană Vulturești a fost reparat, iar vineri, 20 octombrie, va avea loc inaugurarea acestuia.

Reamintim că investiția finanțată de la Bugetul de stat prin Programul Național de Dezvoltare Locală cu 3.373.164 lei și de la bugetul Consiliului Județean cu suma de 185.967 lei se află pe traseul drumului județean DJ 739, la km 0+145 și asigură legătura dintre comuna Vulturești – sat Bârzești și comuna Beleți Negrești.

Beneficiarii direcți ai acestei investiții sunt locuitorii comunelor Vulturești (2.887 locuitori), Davidești (3.111 locuitori), Beleți – Negrești (1.941 locuitori) și Hârtiești (2.165 locuitori), precum și instituțiile publice de interes local din această zonă. Podul nou are trei deschideri de 21 m și o lungime totală de 72,2 m, lățimea părții carosabile fiind de 7 m, cu două trotuare de câte 1 m lățime fiecare.