Astăzi, în sala de şedinţe a Consiliului Local Piteşti a avut loc dezbaterea publică a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă şi a Strategiei de Dezvoltare pentru perioada 2017-2023. Viceprimarul Sorin Apostoliceanu a condus "ostilităţile" la care au asistat cetăţeni, specialişti din Primărie şi profesori universitari. Dezbaterea publică este ultimul pas înainte ca documentele amintite să fie aprobate - în august - în plenul Consiliului Local, după care vor fi transmise la Bucureşti. Piteştiului i-au fost alocate din fonduri europene pentru proiectele din cele două documente 38 milioane euro.

Proiectele avute în vedere sunt:

Reabilitarea principalelor artere de circulaţie din municipiu; optimizarea a opt intersecţii la intrarea şi ieşirea din oraş; construirea unui pod peste râul Argeş, altfel traficul în zona Podul Viilor se va bloca; construcţia unui pasaj rutier pe strada Lânâriei, pentru a trece peste calea ferată care opreşte, prin barieră, traficul de câteva ori pe zi; majorarea moderată a tarifelor de parcare din zona centrală; amenajarea de piste de biciclete; integrarea unor programe de închiriere de maşini şi biciclete; achiziţionarea de autobuze ecologice; sistem de taxare electronică pe autobuze; modernizarea a 99 de staţii de autobuz; introducerea a trei noi linii de autobuz pe relaţiile Trivale - Calea Depozitelor şi Războieni - Calea Depozitelor;
- amenajarea de noi treceri de pietoni şi intersecţii semaforizate; monitorizarea video a traficului; dezvoltarea unui departament de planificare a transportului.