În primele trei luni din anul în curs, România a luat de la Uniunea Europeană fonduri structurale de doar 4 milioane euro, faţă de 1,5 miliarde euro în primele trei luni din 2016 şi tot 1,5 miliarde euro în primele trei luni din 2015.

Rata infimă de absorbţie pentru fondurile structurale are o singură explicaţie: România nu are acreditată nicio agenţie de management, or absorbţia se realizează prin intermediul unor astfel de agenţii. Criza guvernamentală ar putea intârzia serios acreditarea şi, deci, şi absorbţia.

Administraţiile locale din Argeş aşteaptă de luni bune deblocarea fondurilor europene, dar nici ghidurile de finanţare nu sunt gata. Consiliul Judeţean, de exemplu, are nevoie de bani europeni pentru reabilitarea unor drumuri, a cetăţii Poenari, a Muzeului Judeţean şi a Galeriei de Artă.

La Piteşti, banii europeni sunt aşteptaţi ca pâinea caldă pentru proiectul de achiziţionare a autobuzelor electrice, de modernizare a staţiilor de călători, de cumpărare a unor noi camere video de supraveghere şi de reabilitare a unor licee. În celelalte localităţi argeşene sunt, de asemenea, speranţe pentru astfel de fonduri. Criză politică ne trebuia acum?