Peste tot în oraş au apărut plăcuţe care ne atenţionează că Piteştiul este monitorizat video. Dar cu ce folos, dacă persoanele responsabile cu comunicarea abaterilor constatate nu transmit în timp util sesizările către echipajele poliţiei locale aflate în teren. Spre exemplu, deşi accesul căruţelor în Piteşti este restricţionat, acestea tranzitează oraşul chiar prin faţa camerelor de luat vederi, fără însă ca cineva să şi aplice legea.

Conform unei hotărâri a Consiliului Local Piteşti, accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală este permisă doar în zilele de vineri şi sâmbătă, numai pe următoarele trasee:
- pe direcţia Nord - Sud: Podul Viilor - str. Vostache negri - str. Târgul din Vale - str. Lânăriei - str. Basarabia - Calea Victoriei - Târgul Săptămânal
- pe direcţia Est - Vest: B-dul Libertăţii, Calea Drăgăşani - str. Smeurei - str. Nicolae Dobrin - str. Vasile Pârvan - Calea Craiovei - Târgul Săptămânal.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei. Constatatea şi sancţionarea contravenţiilor se face de către agenţii Poliţiei Locale Piteşti, care pot dispune şi ridicarea vehiculului.

Cu toate că există hotărâri, legislaţia nu este respectată, căruţaşii tranzitând oraşul chiar şi în alte zile decât cele stipulate expres în HCL. Deşi sistemele de monitorizare ale oraşului au "înghiţit" sume uriaşe, iată că monitorizarea zonelor lasă de dorit.

Iată cum căruţele tranzitează oraşul îngreunând circulaţia rutieră: