ISU Argeş le atrage atenţia cetăţenilor că au responsabilitatea legală de îndepărtare a ţurţurilor formaţi la streşinile şi jgheaburile imobilelor pe care le deţin sau administrează.

Intervenţia pompierilor se poate realiza doar în situaţii speciale, atunci când sunt puse în pericol vieţi şi/sau se pot produce pagube material, iar înălţimea imobilelor sau condiţiile de amplasare a acestora nu permit administratorilor imobilelor să acţioneze în siguranţă pentru îndepărtarea ţurţurilor.

Amenzile pentru cei care nu se vor conforma pot ajunge până la 2.000 lei.