Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului deţinătorilor de valori, respectarea prevederilor Legii 333/2003R, ocazie cu care au verificat două unităţi comerciale

În urma celor două controale, la una dintre societăţile comerciale, cu profil de activitate sală de jocuri, poliţiştii au constatat că reprezentanţii acesteia nu au luat măsuri de modificare a planului de pază.

Societatea în cauză au fost sancţionată contravenţional conform Legii 333/2003R cu amendă în valoare de 5.000 de lei.