S.C S.Ed.C. Mioveni marchează „Ziua Internaţională a Pământului“, pe 22 aprilie, începând cu ora 09.00, printr-o campanie de informare a elevilor despre importanţa apei chiar în incinta Staţiei de Epurare din Mioveni.
În fiecare an, la Mioveni, evenimentul e marcat printr-o serie de acţiuni de educaţie în rândurile elevilor.  Astfel, “Ziua Porţilor Deschise” la Staţia de Epurare devine o tradiţie în oraş, unde grupuri de elevi şi cadre didactice au posibilitatea să viziteze Staţia de Epurare, şi totodată să afle detalii despre istoria alimentării cu apă a oraşului Mioveni, precum şi informaţii despre procesele de potabilizare a apei şi respectiv tratare a apelor uzate menajere.
De asemenea, unităţile de învăţământ din oraş vor avea la dispoziție un mijloc de transport pentru şcolari, iar conducerea S.C S.Ed.C. Mioveni a pregatit surprize pentru toţi participanţii.
Prin aceste acţiuni, S.Ed. C. Mioveni doreşte să promoveze o atitudine responsabilă faţă de mediul înconjurător şi în acelaşi timp să stimuleze un comportament ecologic în rândul tinerilor.
Evenimentul este organizat de S.C S.Ed.C. Mioveni, în parteneriat cu Primăria Mioveni şi şcolile de pe raza oraşului.