Tudor Pendiuc, candidat la Senat din partea ALDE, a absolvit cu 9 și 10 două facultăți: Informatică și apoi Matematică, ambele făcute pe vremea lui Ceaușescu, adică atunci când școala era școală și facultatea, facultate. La 10 ani după Revoluție, a urmat un master în Administrație la Paris, iar în 2002 și-a dat doctoratul în Științe Economice la ASE București. De-a lungul celor 26 de ani în care a fost primar al Piteștiului, a participat la peste 250 de sesiuni științifice pe teme de administrație publică, finanțe, investiții, dezvoltare economică și servicii publice și a inițiat și dezvoltat relații economice și de administrație cu orașe din marile țări ale lumii. A fost ani de zile președintele primarilor de municipii din țară și conferențiar universitar la Universitatea Constantin Brâncoveanu. Pentru activitatea pe care a desfășurat-o a primit numeroase premii și distincții. A fost decorat de doi președinți ai României cu Ordinul Național ,,Pentru Merit’’ în Grad de ,,Cavaler’’ acordat de Domnul Traian Băsescu, respectiv Ordinul Național ,,Pentru merit’’ în grad de ,,Cavaler” oferit de Domnul Ion Iliescu. Universitatea Leibniz (SUA) i-a acordat în anul 2008 titlul de ,,Doctor Honoris Causa’’ în Administrația Publică pentru meritele deosebite aduse țării și pentru implicația deosebită și excelenta contribuție adusă poporului său.