Scriem acest subiect, negativist dar constructiv... cu siguranţă iar o să îl deranjeze pe Cornel Ionică ... dar decât să ne moară copiii mai bine să îşi certe directorii care trebuie să contribuie la siguranţa şi buna stare a oraşului. În cartierul Trivale, în zona blocului turn 12C există foarte mulţi copii dar şi foarte multe pericole pe care administraţia locală nu le elimină. Spre exemplu, copiii se joacă în jurul a două canale care nu sunt acoperite... bine... părinţii au avut grijă şi au amplsat peste găurile canalelor nişte plăci de beton pentru a mai diminua riscul la care sunt expuşi copiii lor. Pe această cale sperăm ca autorităţile să se mobilizeze exemplar şi să nu mai fim nevoiţi să îl deranjăm pe domnul Cornel Ionică cu astfel de articole, cum spune dânsul, negativiste. Vreţi să vă mai spunem că zilele acestea mai mulţi copii s-au accidentat scăpând în aceste canale?