Militarii Armatei României au trecut din nou Carpații, sâmbătă, de la ora 21.00, reconstituind, în mod simbolic momentul istoric din Primul Război Mondial din urmă cu 100 de ani când ostașii luau în stăpânire trecătorile Munților Carpați, pentru a permite trecerea efectivelor diviziilor române aflate în ofensivă.

În august 1916, România era la capătul a doi ani de neutralitate.
Deși aderase in 1883, la Puterile Centrale, alianța dintre Germania, Austro-Ungaria și Italia, țara noastră urmase exemplul Italiei și s-a proclamat neutră.

În vara anului 1916, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu a obținut garanții că Tripla Alianta (Franta, Marea Britanie si Rusia) va recunoaște alipirea Transilvaniei la România după război și că vor oferi asistență militară.

Pe 27 august, România declară război Austro-Ungariei, iar trupele române trec Carpații în Ardeal.

La această comemorare din Curtea de Argeș deputatul Mircea Drăghici a participat alături de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, ministrul delegat Ciprian Bucur, Graţiela Niţescu reprezentant al Casei Regale a României, Excelenţa Sa ambasadorul Austriei, magistrat Gerhard Reiweger, secretarul de stat în cadrul MApN Ştefan Tinca şi primarul Constantin Panţurescu.