Deputatul de Piteşti Andrei Gerea, vicepreşedinte ALDE, solicită demisia ministrului Sănătăţii care "tratează cazul bebeluşilor din Argeş, Dâmboviţa şi Dolj ca pe un subiect deranjant". "În calitate de tată, în primul rând, nu pot să nu fiu afectat de drama prin care trec aceşti părinţi. Mi se pare absolut inadmisibil ca, la trei săptăm‚ni de la debutul acestei situaţii, să nu avem un răspuns. Mi se pare inadmisibil ca, în 2016, zeci de părinţi să nu poată face altceva decât să se roage cu disperare ca tratamentele să salveze vieţile copiiilor lor, şi alte sute de mii să nu ştie cu ce să îşi mai hrănească bebeluşii. Este inadmisibil ca autorităţile sanitare judeţene şi centrale să bâjbâie realmente. Este inadmisibil să faci analize la sursele de alimentare cu apă, la laptele praf sau la alimentele consumate în comun de copii la două săptămâni după ce a izbucnit totul, tot aşa cum ar fi trebuit ca respectivul lot de portocale să fi fost analizat cu prioritate pentru bacteria E-coli, nu pentru pesticide. Mi se pare inadmisibil ca ministrul Sănătăţii, acelaşi care spunea că românii au parte de un sistem medical pe care nu îl merită, să se arate cumva deranjat de prea multa atenţie acordată acestui subiect", a spus Andrei Gerea care cere demisia ministrului Sănătăţii.