Liderul USR, Dan Barna, candidat al Alianţei USR-Plus 2020 pentru Cotroceni, a fost azi în judeţul Argeş. Acesta a participat la strângerea de semnături la Piteşti şi Topoloveni pentru candidatura sa, susţinând şi o conferinţă de presă. Cu acest prilej, Barna s-a declarat convins că alianţa pe care o reprezintă va câştiga la anul alegerile pentru funcţia de primar al Piteştiului. "Mă bazez când spun acest lucru pe echipa de aici, din Argeş, şi pe argeşenii care au început să vadă că USR-Plus este o alternativă viabilă care poate schimba Argeşul şi România în bine", a spus Barna.