În urma acțiunii desfășurate de către poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră cu atribuţii în domeniul aplicării Legii 421/2002, în perioada 01.01.2019 -31.07.2019, pentru aplicarea prevederilor Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, înbaza Regulamentului privind activitatea de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor fără stăpân sauabandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Piteşti, vă aducem la cunostinţă următoarele:▪ 167 de autoturisme abandonate identificate în teren, pentru care au fost întocmite procese verbale de constatare, conform Normelor Metodologice de aplicare a Legii 421/2002, fiind înregistrate în evidențele Politiei Locale și demarate procedurile legale privindidentificarea și somarea proprietarilor.
▪ 137 de autoturisme ridicate de proprietari la împlinirea termenului de 10 zile, prevăzut de somația afișată pe caroseria autoturismului prin care se solicită ridicarea acestuia de pe terenul aparţinând domeniului public al Municipiului Pitești ( dintre acestea, un număr de 9autoturisme au fost readuse într-o stare corespunzătoarecirculaţiei pe drumurile publice).
▪ 22 autoturisme - SOMATIE - în conformitate cu Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Piteşti, şi la împlinirea termenului se vor demara activităţile de ridicare a acestora după domeniul public.
▪ 8 autoturisme se află în diferite probleme juridice(sechestru, proprietar decedat, parte intr-un dosar aflat în desfasurare).