Autorităţile locale din Argeş au intrat în linie dreaptă cu proiectele pentru care au accesat fonduri guvernamentale prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II. Astfel, astăzi au fost scoase la licitaţie două noi investiţii de acest tip în tot atâtea comune. Prima vizează consolidarea, extinderea, modernizarea şi reabilitarea dispensarului din sarul Cungrea, comuna Ciomăgeşti, valoarea lucrărilor fiind estimată la 722.632 lei, fără TVA. Termenul limită de depunere a ofertelor este 26 iunie. Două zile mai târziu, adică pe 28 iunie, este termen limită de depunere a ofertelor de către firmele care vor să participe la licitaţia pentru modernizarea drumului comunal 178 din comuna Cocu. În acest al doilea caz, valoarea lucrărilor este mult mai mare, şi anume de 3,6 milioane lei fără TVA. În Argeş au fost contractate 152 de lucrări prin PNDL II.