Primăria decernează mâine la ora 17 premiile pentru asociaţiile câştigătoare ale celei de-a 9-a ediţii a concursului "Cea mai frumoasă şi cea mai curată asociaţie de proprietari din municipiul Piteşti". Iată care sunt blocurile câştigătoare: premiul pe municipiul Piteşti - J10 B - C, Războieni - 3.000 lei; premii pe cartiere: "Aida" din Găvana, bl. M8; "Teilor" din Trivale şi Mărăşeşti, bl. 69C; "Banat B1A" din Banat şi Exerciţiu, bl. B1A, sc.A; "CFR" din Craiovei, bl. CFR; "Ana" din Războieni, bl. H5; "Narcisa 2002" din Prundu şi Fraţii Goleşti, bl. B21, sc.B; "Poiana PR" din Tudor Vladimirescu, bl.P30; "Viilor P13" din Popa Şapcă, bl. P13, sc.A-B. Fiecare dintre acestea va primi câte 2.000 lei. Pentru Centru, Calea Bucureşti şi Zona Nord - Eremia Grigorescu nu s-au acordat premii. Premiile vor fi virate de către primărie prin ordin de plată în contul asociaţiilor de proprietari şi pot fi  folosite numai pentru întreţinerea şi repararea spaţiilor pe care le administrează.