Consiliul Local Piteşti a adoptat în ultima şedinţă proiectul de buget pentru anul în curs. Cel mai mare buget îl are Direcţia de Asistenţă Socială care, deoarece în acest an trebuie să asigure mai multe plăţi cu asistenţa socială impuse de Guvern, va avea la dispoziţie 48,83 milioane lei, dintre care 24,4 milioane lei reprezintă fondul de salarii. Locul următor în clasamentul bugetelor este ocupat de Administraţia Domeniului Public, cu o sumă totală de 35,39 milioane lei, dintre care 14,37 milioane lei . Ultima treaptă a "podiumului" revine Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului care mizează pe un buget de 30,8 milioane lei. Celelalte instituţii subordonate au următoarele bugete: FC Argeş - 9,2 milioane lei (440.000 lei pentru salarii); Filarmonica - 6,23 milioane lei (4,2 milioane lei salarii); Poliţia Locală - 14,95 milioane lei (13,2 milioane lei pentru salarii); Centrul Cultural - 2,97 milioane lei (967.000 lei fond salarii); Direcţia de Evidenţa Persoanelor - 2,5 milioane lei (2,15 milioane lei pentru salarii). Publitrans va avea un buget de 44,2 milioane lei, iar SC Salpitflor Green SA de 27,3 milioane lei.