Primăria Bradu și primarul Dan Stroe pun mare preț pe curățenia din localitate și pe reciclare și utilizarea unor deșeuri pentru producerea de energie. În acest sens, primarul Dan Stroe face un anunț important pentru locuitori. „Dragi brădeni, începând de joi, 28 martie, din două în două săptămâni, puteți scoate în fața curților resturile lemnoase rezultate din toaletarea pomilor, arbuștilor și viței de vie din gospodării. Acestea vor fi preluate de lucrătorii firmei Consiliului Local si tocate cu utilajul din dotarea societății. Odată tocate, resturile vor ajunge la persoanele cu posibilități materiale reduse, pentru a fi folosite pe post de combustibil solid„, a spus Dan Stroe.