În urma acțiunii de control care s-a desfășurat în data de 12.04.2019 la un agent economic cu profil de activitate „spălătorie auto“, reprezentanții societăţii Apă Canal 2000 SA din cadrul Departamentului Comercial (Serviciul Control Branşamente şi Racorduri) au identificat un branșament clandestin (bypass înainte de contorul de branșament), prin care se frauda consumul de apă.
Agentul economic a fost identificat în urma analizei consumului de apă raportat la obiectul activității desfășurate, precum și prin compararea consumului cu alți agenți economici cu profil de activitate similar. Spălătoria a intrat într-un program de monitorizare zilnică a consumului, cu ajutorul terminalelor mobile de citire, concluziile conducând la un consum fraudulos de apă.
Astfel, în data de 12.04.2019 s-a procedat la verificarea conductei de alimentare cu apă cu echipamentul de inspecție video din dotarea societății și s-a identificat un bypass funcțional, executat la o distanță de 1,5 m față de căminul de branșament (în amonte față de contor în sensul de curgere al apei).
Fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt de apă din sistemul public, la fața locului s-a prezentat un echipaj al Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș, la solicitarea societăţii Apă Canal 2000 pentru aplicarea tuturor măsurilor legale prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Operatorul Regional SC Apă Canal 2000 SA a calculat un prejudiciu conform prevederilor legale în vigoare (Ordinul nr. 29/1993 pentru aprobarea Normativului cadru privind contorizarea apei și a energiei termice la populație, instituții publice și agenți economici), reprezentând plata retroactivă a serviciilor de apă și de canalizare, calcul în sistem paușal, luând în calcul obiectul de activitate al agentului economic care a făcut obiectul controlului.
"Atragem atenția și pe această cale asupra riscurilor și sancțiunilor la care se expun utilizatorii serviciilor prestate de SC Apă Canal 2000 SA care vor fi depistați cu branșamente de apă necontorizate, şi anume: plata retroactivă în sistem paușal a serviciilor prestate, amendă contravențională și sesizarea organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt de apă din sistemul public de distribuție.
Acțiunile societăţii Apă Canal 2000 SA vor continua și pentru alte locații pentru care la acest moment există suspiciunea de consum fraudulos de apă", afirmă reprezentanţii SC Apă Canal.