Numai anul trecut, la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean din Piteşti s-au prezentat peste 78.000 de persoane, iar la Urgenţele de la Pediatrie alţi peste 27.000.
"După ce aprobăm proiectul de buget pentru anul în curs dăm drumul la treabă. Vrem să construim în acest an două astfel de centre de permanenţă în Mărăcineni şi în Rucăr, iar pentru perioada următoare avem în plan un centru similar şi pentru zona Râca - Recea, în sudul judeţului. Inclusiv în Piteşti şi în celelalte oraşe din Argeş încurajez autorităţile locale să amenajeze astfel de centre de permanenţă care ar uşura mult activitatea la unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor", a declarat Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean şi vicepreşedinte al PSD Argeş.
În momentul de faţă funcţionează în Argeş cinci astfel de centre de permanenţă, în localităţile Bogaţi, Cuca, Domneşti, Mozăceni şi Vultureşti.