Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a spus astăzi într-o conferinţă de presă a PSD Argeş că lucrările de construire a noului spital orăşenesc din Mioveni decurg conform planurilor de până acum, iar pe 20 septembrie se vor muta aici şi secţiile de la spitalul "Sf. Spiridon".

Pentru finalizarea lucrărilor şi pentru investiţii este nevoie de 20 milioane de euro, bani pe care primarul a spus că administraţia locală i-ar putea accesa printr-un credit dacă nu va primi până în mai un răspuns favorabil din partea Ministerului Sănătăţii către care a făcut mai multe solicitări de finanţare pe diverse programe.

În ceea ce priveşte angajările, Ion Georgescu a precizat că nu primăria se ocupă de acestea, ci Ministerul Sănătăţii. Cei interesaţi trebuie să urmărească ediţiile din iulie şi august ale revistei "Sănătatea" în care vor fi publicate anunţurile de angajare.