Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri, 20 martie, între orele 08:00-18:00, pe DN 7, au loc lucrări de frezare şi asfaltare pe raza județului Argeș, astfel: la kilometrul 134, în loc. Drăganu, pe tronsonul kilometric 137-138, pe raza loc. Cotmeana şi de asemenea la kilometrul 151, în loc. Morăreşti. Traficul se desfăşoară alternativ, dirijat de piloți de trafic.

Şi tot pe DN 7, în localitatea Bascov, se execută lucrări de înlocuire a bordurilor, pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Pitești, fiind restricţionată prima bandă a acestei direcţii.

Poliția le recomandă conducătorilor auto să circule cu atenţie sporită, să respecte indicaţiile rutiere, să semnalizeze din timp intenţia de schimbare a benzii de rulare şi să reducă viteza de deplasare, pentru a putea evita obstacolele de pe carosabil.