Sindicatele grefierilor din România anunță că declanșează acțiuni de protest pe termen nedeterminat, dar nu contra modificărilor la legile justiției, așa cum fac unii magistrați, ci din cauza condițiilor de muncă.

Luni, 11 martie 2019, întreg corpul profesional al personalului auxiliar de specialitate și conex a intrat în protest, la nivel național, prin purtarea unei banderole albe.

Vineri va avea loc un ”protest de amploare” în Piața Victoriei, urmat de refuzul muncii suplimentare in instanțe și parchete, începând cu data de 18 martie 2019

Ce spun sindicaliștii:

”Protocoale secrete, numiri și revocări din funcții cheie, modificări ale legilor justiției, sunt subiecte care au ținut prima pagină a ziarelor sau prime-time news-ul televiziunilor, fără a se ține cont de faptul că Justiție nu înseamnă doar magistrați – judecători și procurori și fără a fi tratate cu adevărat principalele probleme din sistem, cum ar fi subfinanțarea cronică,volumul de muncă în continuă creștere, ca urmare tocmai a modificărilor legislative, zecile de mii de ore suplimentare efectuate la nivel național și neplătite sau compensate cu timp liber corespunzătoretc. Or, activitatea de judecată sau de urmărire penală se desfășoară, în proporție de aproximativ 80%, prin grija și mijlocirea grefierilor.”