După ce a fost propus pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi, în cele din urmă, a renunţat la propunere deoarece şeful statului se opunea, deputatul de Argeş al PSD Mircea Drăghici a fost nevoit să renunţe şi la candidatura pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

Mai nou, deputatul de Argeş al PSD Mircea Drăghici a decis să renunţe şi la funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor, potrivit unor surse parlamentare.

Potrivit surselor citate, propunerea PSD pentru funcţia de secretar al forului legislativ va fi Lia Olguţa Vasilescu, cea care de asemenea fusese respinsă de Iohannis când a fost propusă să preia Ministerul Dezvoltării. Drăghici, pe de altă parte, va conduce campania electorală a PSD pentru alegerile europarlamentare din mai.