Dănuţ Bica, deputat de Argeş al PNL, trece în revistă priorităţile parlamentare ale partidului său în noua legislatură.

Prima pe listă este revocarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor care este acuzat de numeroase încălcări ale legislaţiei şi regulamentului Camerei; o altă acţiune importantă este "amendarea Bugetului de stat pentru anul 2019 pe priorităţile de dezvoltare ale României, nu ale infractorilor". Conform lui Bica, "România are nevoie de un buget care să susţină investiţiile, să finanţeze domenii prioritare pentru ţara noastră precum educaţia, sănătatea şi infrastructura rutieră.

Reconfigurarea majorităţii parlamentare, redarea unui echilibru al Curţii Constituţionale a României, blocarea politizării unor instituţii aflate sub control parlamentar şi asigurarea funcţionării statului de drept sunt alte ţinte importante ale PNL. Liberalii doresc să lanseze şi un pachet legislativ pentru educaţie, un pachet legislativ pentru sănătate şi unul pentru mediul economic, în paralel cu unul pentru administraţia publică şi unul pentru justiţie.