Şomajul scade tot mai mult în Argeş, dar cu toate acestea firmele acuză în continuare o criză a forţei de muncă.

Conform directorului Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Argeş Nicolae Bădescu, în acest moment rata şomajului în judeţul nostru a coborât la sub 3%, un minim aproape istoric! Numărul şomerilor înregistraţi este de circa 8.000 de persoane, mai redus cu peste 2.300 de persoane (-21,9%) faţă de sfârşitul lunii noiembrie 2017.

Cei mai mulţi sunt însă şomeri neindemnizaţi. Structura acestora reflectă o predominare a bărbaţilor, aceştia deţinând o pondere de 54,8% în totalul şomerilor înregistraţi.