În vreme ce multe administraţii locale se plâng că populaţia preşcolară şi şcolare scade, iar unele unităţi de învăţământ se închid, sunt şi localităţi rurale din care ne vin veşti bune.

Astfel, Primăria comunei Ungheni a lansat în această săptămână în sistemul electronic naţional de achiziţii publice licitaţia pentru achiziţia lucrărilor de proiectare şi execuţie pentru construcţia unei noi grădiniţe. Va fi o grădiniţă cu program normal situată în satul Ungheni, iar valoarea investiţiei este de 1,4 milioane lei.

Aceasta este finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II. Termenul de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate este 18 februarie.