Numărul argeşenilor infectaţi cu virsul gripal a ajuns astăzi la 14.

Direcţia de Sănătate Publică Argeş arată că cei mai noi pacienţi sunt din Piteşti, Oarja şi Bradu. Virusul AH1 este răspunzător de îmbolnăvirea majorităţii argeşenilor, doar unul fiind afectat de virusul AH3.

În perioada 7-13 ianuarie, medicii din judeţ au raportat 1.433 de viroze şi 267 de pneumopatii. Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirii cu virusurile gripale.